Archive

Câştigătorii tombolei MEWI DEMO 2012

Toţi cei care au participat, şi s-au şi înregistrat, la oricare dintre cele 5 demonstraţii MEWI – Orţişoara (Timiş), Curtuişeni (Bihor), Mirosloveşti (Iaşi), Drajna Nouă (Călăraşi) şi Mârghia (Argeş) – ştiu că au avut şansa de a câştiga un loc în grupul celor 15 fermieri ce vor vizita fabricile Horsch de la Schwandorf şi Ronneburg, Germania, şi vor merge, în cea de a doua zi a excursiei, la München, pentru Oktoberfest.

citește mai departe...

Am demonstrat! Mai mult de 1000 de fermieri pe drumul nostru spre eficienţă

Startul, de bun augur După turul de forţă de 15 zile în care am dorit ca fermierii din România să vadă la lucru, să atingă, să măsoare, să pună întrebări şi să respire mirosul de pământ proaspăt lucrat , credem că tractoarele şi utilajele aflate în portofoliul MEWI şi-au demonstrat pe deplin eficienţa.

citește mai departe...

Mulţumiri echipei MEWI DEMO 2012

Noi credem că am reuşit să-i convingem pe cei peste 1000 de fermieri prezenţi la demonstraţiile MEWI din luna iulie că tractoarele şi utilajele aflate în portofoliul MEWI sunt cu adevărat printre cele mai bune ale momentului, şi că tehnologia modernă înglobată în fiecare unitate în parte nu face decât să uşureze munca fermierilor, să le asigure economii şi producţii mari la hectar, în aproape orice condiţii de sol şi climaterice.

citește mai departe...